Tag Archives: o forma de-adapost primara

Un tors de satisfacție mecanică

 

 

Am mâini indigo de la afine,
fața, de la bordul aprins –
dă-i bice, băiete,
-napoi
spre house of valparaiso.

 

*

 

În jur, doar copaci.

Nimeni, dar nicio mașină,
îmi amintesc
dimineață
când am trântit prin casă
te-ai necăjit.

În jur, doar copacii,
și-n față, mâinile tale
cum au zvâcnit
și-au scăpat
trei gălbenușuri pe trepte.

 

*

 

CD-ul cu Dan Sociu
se bate de parbriz.
Timpul a trecut
și el
a trecut

și-i zgâriat și nefolositor.

Drum de țară în viața noastră
cât pietriș
scrâșnit în somn de alcoolici.

Mă uit la ceas –
mă mai hurduc o bucată
singur ca un mieluț
în oaia asta de tablă.

 

*

 

La intrare în sat
pe stânga
se face un podeț:
eu pe acolo o iau.

Când roțile urcă pe grinzile putrede
scutul așchiază scurt,
înfundat.

Pescarii, la celălalt capăt,
lipindu-se de balustradă,
mă privesc
cu ochi răi;

salută din cap, cred că-s beat
și mă-ntorc de undeva.

 

*

 

S-a dovedit a fi simplu,
am învățat amândoi
nevrozele,
câmpiile negre,
coșmarul pe care-l visează mereu
celălălalt.

Cu 3 numere în agendă
noaptea e mai curată.

Aici răcnim mai puțin,
violenți,
mai puțin.

În general, facem conserve,
le vindem
și ascultăm la radio;

spre seară, spăl câinele cu furtunul,
tu râzi
și, oo, bine-mi pare.


insomnia

întins pe saltea
mă uit
în tavan

acolo
am tras
șase x-uri

tu vii
te așezi
peste mine

scoți arma
lași capul
pe spate


poem despre cum trăiau la țară și le era greu, dar s-au descurcat

sub prelata din ușă
drumul e desfundat
în spate e muced
și toți
oo ploaie ploaie

chelnerița urcă pe scăunel
să pornească elicea
din ton
bețivii reglează
viteza și afecțiunea

tot mai întuneric
cu fiecare înghițitură
mai simplu
când ridică botul spre mine
mă-ndeamnă acasă

mă-nvață împăcarea
îmi zice
cu siguranță
și chipul ei
prinde răbdare peste farfuria goală


o formă de-adăpost primară

e dimineață a treia oară
scriu în caiet e liniște
îmi masez pieptul e soare amân consultul încă o zi
dintr-un pahar gust și mă-ntind să ud florile fumez și am gânduri e necesar
iubirea a trecut când am înghițit un ou fără motoraș
e pace mă las în scaun pe geam e uzina electrică
grădina de mere high voltage  e viața sunt acasă